Alertă de grad zero!** Amariei poate rata CE

Redactor:
Marius Hutu
Alertă de grad zero!** Amariei poate rata CE
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină a României a primit ieri o veste teribilă.
Interul Carmen Amariei i-a informat pe oficialii FRH că va fi
supusă azi unei intervenții chirurgicale la meniscul genunchiului
stâng, astfel că este posibil să rateze Campionatul European din
Danemarca și Norvegia (7-19 decembrie).

România este pe cale să nu poată alinia nici la turneul final din
acest an cea mai bună echipă, după ce interul Carmen Amariei s-a
accidentat sâmbătă, la un meci din semifinalele Cupei Danemarcei.
„Am simțit la o aterizare că pocnește ceva la genunchiul stâng. Am
făcut testele medicale după meci, iar diagnosticul a impus această
operație la meniscul extern. Normal ar trebui să stau două luni
pentru recuperare, însă medicii se vor pronunța doar după operația
de miercuri (n.r. – azi)”, a declarat Carmen Amariei pentru
Mediafax.

Amariei, om de bază în centrul defensivei

Vestea a picat cum nu se poate mai rău pentru prima reprezentativă,
în condițiile în care Amariei este văzută ca om de bază în „7”-le
gândit de Radu Voina. De altfel, la ultima ediție a Cupei Mondiale,
competiție pregătitoare pentru Europene, selecționerul a gândit
faza defensivă în jurul interului de la Viborg. Carmen Amariei și
Aurelia Brădeanu sunt văzute ca jucătoarele ideale pentru a forma
cuplul de apărătoare centrale la turneul final din decembrie.
„Carmen are o experiență foarte mare la nivel oficial, iar în
tensiunea și stresul unui Campionat European avem nevoie de
asemenea handbaliste. Dacă e doar meniscul, mizez pe tăria lui
Carmen de a reveni, problema e să nu fie atins și cartilajul.
Concluziile le vom avea după operație”, ne-a declarat Radu
Voina.

În cazul unei absențe mai îndelungate a interului de la Viborg,
România ar putea avea probleme mari cu defensiva în zona centrală,
în condițiile în care nu mai poate miza nici pe Valeria Beșe sau
Steluța Luca, jucătoare retrase de la echipa națională.


Absențe de marcă la ultimele turnee finale din
cauza accidentărilor:

2005 (Campioantul Mondial)
Talida Tolnai, Valeria Beșe
2007 (Campionatul Mondial)
Cristina Vărzaru, Valentina Ardean, Oana Manea
2008 (Jocurile Olimpice)
Cristina Vărzaru, Steluța Luca
2008 (Campionatul European)
Cristina Vărzaru, Valeria Beșe
2009 (Campionatul Mondial)
Valentina Ardean
2010 (Campionatul European)
Carmen Amariei?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×